Speranța de viață după 65 de ani pentru femeile și bărbații din România a scăzut în anul 2020 la 15,7 ani, sub nivelul din 2010, potrivit datelor publicate de Eurostat. Astfel, pentru persoanele de vârsta a treia, au mai rămas 17,7 ani în cazul femeilor (de la 18,6 ani în 2019) și 13,5 ani în cazul bărbaților (de la 14,9 ani în 2019).
Pentru a vedea cum a evoluat acest indicator critic în perioada 1980 – 2020 în context european, am selectat vă prezentăm in extenso situația din Europa, certificată de statistica oficială. Se poate observa că speranța de viață după 65 de ani a urcat de la 13,4 ani în urmă cu 40 de ani până la 16,9 ani în 2019, după care a scăzut ca urmare a pandemiei.
Speranța de viață la 65 de ani
Reamintim că speranța de viață la naștere și speranța de viață după vârsta de 65 de ani sunt semnificativ diferite, explicația fiind că aproximativ 20% din populație se „pierde pe drum” și nu mai apucă vârsta de pensionare.
După apariția Covid19, bărbații români au pierdut cam o zecime din anii de pensie cuvenită la vârsta legală standard iar femeile aproximativ 6%, cea mai nefastă evoluție cu excepția Poloniei. Diferența dintre anii 2019 și 2020 poate fi pusă pe seama efectelor directe sau indirecte ale pandemiei Covid19 (respectiv decese provocate de SarsCov2, dar și de accesul îngreunat la serviciile medicale, îndeosebi în cazul pacienților cu boli cronice grave de altă natură).
Un factor important pentru modul în care populația a manifestat reziliență la impactul cu pandemia a fost starea generală de (ne)sănătate de la care s-a plecat în cazul persoanelor mai în vârstă, care au fost cele mai afectate de pandemie și din rândul cărora s-a selectat majoritatea covârșitoare a deceselor.
Din această perspectivă, ca rezultat al investițiilor reduse în sectorul sanitar pe parcursul ultimelor decenii (în care construcția de spitale de către stat a fost „sublimă”), al suprasolicitării în noile condiții de muncă dar și al unui stil de viață mai puțin sănătos, România înregistra în 2019, înaintea apariției Covid, una dintre cele mai scăzute speranțe de viață sănătoasă la atingerea pragului de 50 de ani.
Practic, statistica arată că persoanele care reușesc să lucreze până la 65 de ani au mai multe șanse să iasă la pensie deja bolnave decât sănătoase, ceea ce ridică un mare semn de întrebare din punct de vedere al eticii și echității sociale, mai ales în condițile economiei de piață și nu de viață.
Speranța de viață sănătoasă la 50 de ani în câteva țări UE, 2020
Ar fi bine să înțelegem că, de la o etate încolo, apar alte priorități decât starea materială. Statul ar trebui să implice în pregătirea pentru alte condiții de viață la vârste ceva mai înaintate, de la programe extinse și sustenabile de prevenție și până la creșterea numărului de cadre medicale specializate și de asistenți sociali.
În loc să ofere pensionari anticipate și indexări de puncte de pensii inflatate discutabil, ar trebui alocate resurse pentru a reduce starea de morbiditate. Care implică risc vital mult sporit (nu doar din motive de Covid, dar scos în evidență de acesta) pentru circa două treimi din perioada de viață sperată după ieșirea din activitate la femei și peste jumătate la bărbați. Dincolo de mărimea pensiei, mai trebuie să o apuci și să o și încasezi o perioadă rezonabilă.
Sănătatea la vârsta a treia constituie factor esențial care ar trebui avut în vedere pentru politicile care vor fi derulate pe termen lung. Dincolo de un aspect neglijat atât de decidenți cât și de (viitorii) pensionari, și anume calitatea vieții (pe cât posibil mai lungă și sănătoasă), dincolo de simpla expandare populistă a bugetului de asigurări sociale (îndeosebi) în perioadele electorale.
COMMENTS