Speranța de viață sănătoasă la vârsta a treia – România pe ultimul loc în UE

România figurează pe ultimul loc în UE în ce privește speranța de viață sănătoasă după vârsta de 65 de ani, potrivit datelor publicate recent de Eurostat referitoare la situația din anul 2021. Cu doar 4 ani, atât la femei cât și la bărbați, ne plasăm la mai puțin de jumătate din media europeană (9,9 ani la femei și 9,5 ani la bărbați) și semnificativ sub alte state din regiune.

Letonia (5,0 ani la femei și 4,4 ani la bărbați), Slovacia (5,1 ani la femei și 4,8 ani la bărbați) și  Croația (5,2 ani la femei și 5,1 ani la bărbați) stau ceva mai bine decât noi, vecinii unguri (7,8 ani, respectiv 7,1 ani) și bulgari (9,0 ani, respectiv 7,7 ani) s-au apropiat de uzanța continentală în materie, la fel ca polonezii (8,9 ani și 7,7 ani) și cehii (8,2 ani și 7,0 ani).

Speranța de viață sănătoasă în state europene, 2021

Pentru referință, menționăm că speranța de viață sănătoasă la vârsta de pensionare cea mai întâlnită în Europa atinge cele mai mari valori în Suedia (14,8 ani la femei și 14,5 ani la bărbați, adică peste triplu față de noi), Irlanda (13 ani și 12,3 ani) și Franța (12,6 ani și 11,3 ani). Slovenia (11,4 ani și 10,0 ani) a ajuns deja peste media UE și aproape de Italia (10,7 ani și 10,8 ani).

De remarcat faptul că speranța de viață sănătoasă la naștere ne-ar duce mai sus în clasamentul de profil, dar sistemul sanitar și condițiile de viață ne trimit pe ultimul loc în UE până apucăm vârsta stabilită ca legală pentru ieșirea din activitate. La femei, cu 58,2 ani, ne situam în 2021 peste Danemarca (54,8 ani), Letonia (55,4 ani), Portugalia (57,4 ani), Slovacia (57,5 ani) și Estonia (58 ani). Totodată, la bărbați, cu 57,3 ani, devansam Letonia (52,2 ani), Estonia (54,9 ani) și Lituania (55,4 ani).

La acest indicator, suntem cu șase ani sub media UE la femei și 5,8 ani sub aceeași medie la bărbați. Cele mai lungi perioade medii de trai sănătos sunt consemnate de Malta (68,5 ani și, respectiv, 68,9 ani), Italia (68,5 ani și 67,7 ani), Suedia (67,9 ani și 68,9 ani) și Irlanda (68,0 ani și 66,4 ani), țări ale căror cetățeni au șanse de a trăi sănătoși cu aproximativ un deceniu mai mult decât noi.

Dar, marea surpriză vine atunci când sunt prezentate evoluțiile în timp ale speranțelor de viață sănătoasă după vârsta de 65 ani, unde se compară situația din 2015 cu cea din 2021. Și unde se poate vedea foarte clar cum România a înregistrat cea mai mare deteriorare a stării fizice a persoanelor de vârsta a treia. Fapt imputabil asistenței medicale precare în pofida creșterii PIB/locuitor și a uzurii cu care s-au obținut transformările social-economice din ultimele decenii.

Speranța de viață sănătoasă la femei la vârsta de 65 ani

La femei, deteriorarea semnificativă a stării de sănătate a persoanelor vârstnice pe parcursul ultimilor șase ani, pe contrasens cu toate statele care se aflau în subsolul clasamentului european, a făcut să fim depășiți de țări precum Estonia, Portugalia, Lituania, Croația, Slovacia și Letonia. La bărbați, evoluția similară, ne-a trimis mai jos decât Ungaria, Estonia, Lituania, Croația, Slovacia și Letonia. Or, se pare că degeaba am urcat pe locul 20 din 27 la PIB pe locuitor dacă simultan am pierdut șase poziții și am ajuns să fim cei mai bolnavi din Europa la vârsta a treia.

Speranța de viață sănătoasă la bărbați la vârsta de 65 ani

Situația prezentată ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă pentru factorii de decizie și într-un argument foarte serios pentru creșterea alocărilor pentru sănătate ca procentaj în PIB până la niveluri realmente europene. Doar dacă, altminteri, se merge pe filosofia că maurul și-a făcut datoria și acum poate să (și) moară, că tot nu vor mai fi bani suficienți pentru un trai decent la pensie. Iar eventuala schimbare de paradigmă ar trebui făcută foarte rapid pentru ca rezultatele să se vadă pe termen mediu și lung.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0