Studiu BCR: Doar 38% dintre români își urmăresc cheltuielile și le prioritizează corect. Românii își doresc mai multă educație financiară, dar nu apelează la experți

Studiu BCR: Doar 38% dintre români își urmăresc cheltuielile și le prioritizează corect. Românii își doresc mai multă educație financiară, dar nu apelează la experți

  • Studiul realizat de către Unlock Market Research la cererea BCR arată că doar un sfert dintre români se declară mulțumiți, în prezent, de situația lor financiară, 
  • Cu toate acestea, doar 24% dintre români apelează la consultanță financiară specializată, jumătate dintre ei alegând să ceară sfaturi de la familie și prieteni, 
  • Lipsa unui sfat specializat îi expune la vulnerabilitate și aceasta se simte în viața de zi cu zi: 71% au cumpărat lucruri de care nu aveau nevoie doar pentru că erau ieftine, 65% au cumpărat impulsiv fără o planificare financiară atentă, 
  • Datele studiului stau la baza dezvoltării campaniei “Pentru o Românie inteligentă financiar”, prin care BCR încearcă să îi ajute pe români să-și gestioneze mai bine bugetul familiei, contribuind la dezvoltarea unui viitor inteligent financiar,
  • BCR a implementat în rețeaua de sucursale o platformă dezvoltată de laboratoarele sale digitale, care utilizează soluții avansate de analiză ce pot oferi cu adevărat perspectiva unor alegeri financiare inteligente.

Banca Comercială Română prezintă datele unui studiu privind cunoștințele financiare ale românilor, realizat împreună cu compania de cercetare Unlock Market Research, care arată că românii își doresc mai multă educație financiară, dar nu apelează la experți.

Datele studiului indică faptul că 1 din 2 români preferă să ceară sfaturi financiare de la familie și prieteni, în timp ce doar 24% dintre români solicită consultanță financiară specializată. În plus, mai mult de jumătate dintre românii care pun bani deoparte nu folosesc un serviciu financiar dedicat economiilor, iar 27% dintre ei preferă să economisească banii cash.

Studiul stă la baza dezvoltării campaniei BCR “Pentru o Românie inteligentă financiar”, prin care banca își propune să ofere românilor perspectivele construcției unui viitor inteligent financiar.

Cercetarea evidențiază o nevoie de facilitare a accesului la informații financiare, pentru că lipsa sfaturilor specializate îi expune pe români la vulnerabilitate, iar alegerile financiare greșite le afectează nivelul de satisfacție și calitatea vieții. Studiul realizat în august 2021 prezintă o serie de cunoștințe și comportamente asociate cu educația financiară:

  • 58% dintre respondenți recunosc că nu au avut acces la informații financiare sau interes pentru a-și îmbunătăți nivelul de educație financiară;
  • 52% dintre respondenți preferă să ceară sfaturi de la familie și prieteni, în timp ce doar 24% apelează la un expert bancar sau un specialist în finanțe;
  • Lipsa unui sfat specializat îi expune la vulnerabilitate, iar acest lucru se simte în buzunar: 71% au cumpărat lucruri de care nu aveau nevoie doar pentru că erau ieftine, 65% au cumpărat impulsiv fără o planificare financiară atentă, iar 62% nu își monitorizează cheltuielile sau le prioritizează greșit;
  • Pentru 1 din 5 respondenți, situația financiară este cel mai important aspect al vieții lor, însă, în același timp, doar 1 din 4 români se declară mulțumiți de situația lor financiară.

Campania BCR “Pentru o Românie inteligentă financiar” urmărește să ofere românilor idei și resurse practice de inteligență financiară. Într-o primă fază, campania promovează sfaturi concrete de educație financiară, ce vor rula în spațiul online și TV sub forma unor mesaje de utilitate publică. Mai jos, patru dintre cele mai importante sfaturi:

  • Regula 50/30/20 de împărțire corectă a bugetului: 50% pentru cheltuieli uzuale, 30% pentru dorințe și 20% pentru economii și investiții.
  • Întâi eu –  plătește-te pe tine prima dată. Economisește întâi, cheltuie după din ce a rămas.
  • 24H – amână achiziția unui lucru cel puțin 24 de ore pentru a te asigura că ai nevoie de el.
  • Fondul de urgență – fă-ți un fond de rezervă, unde trebuie strânse între 3-6 salarii lunare.

 „O viață mai bună se poate atinge, în primul rând, prin educație. Nu putem să le oferim șansa unei vieți mai bune celor dragi de lângă noi, clienților noștri, decât dacă, mai întâi de toate, punem bazele inteligenței financiare. Este pasul esențial pe care trebuie să-l facem pentru a-i putea determina pe români să fie conștienți de importanta educației financiare. La 5 ani de “Școala de Bani”, un program prin care am oferit educație financiară pentru aproape 500.000 de oameni, suntem pregătiți să le spunem clienților cum pot face alegeri financiare inteligente și să creăm premisele unei schimbări în societate în ceea ce privește gestionarea banilor.

Credem că e timpul ca educația financiară să treacă din zona teoretică în cea practică. Din cărți în agențiile bancare, și de acolo în viața clienților noștri, mai ales în acest context dificil, generat de pandemie. Românii trebuie să știe concret cum să-și organizeze viața financiară, cum să-și planifice viitorul, când trebuie să acceseze un credit și, mai ales, când NU trebuie să ia un împrumut sau orice alt produs financiar-bancar, la ce resurse pot să apeleze și cu ce îi putem ajuta în atingerea unei vieți mai bune. Acesta este fundamentul campaniei BCR <<Pentru o Românie inteligentă financiar!>>, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

BCR a implementat în rețeaua de sucursale o platformă dezvoltată de laboratoarele sale digitale, care utilizează soluții avansate de analiză ce pot oferi cu adevărat perspectiva unor alegeri financiare inteligente. Cu suportul acestei platforme și a pregătirii în educație financiară, experții BCR vor putea să ofere clienților informații și soluții concrete pentru o viață financiară mai bună. În același timp, pe website-ul BCR este implementat un calculator al regulei 50/30/20, care îi poate ajuta pe cei interesați să-și măsoare nivelul de echilibru financiar.

Studiul Unlock Market Research a fost realizat la cererea BCR în luna august 2021, pe un eșantion de 800 de persoane, reprezentativ la nivelul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, din mediul urban. Cercetarea a scos în evidență și faptul că:

  • Sănătatea (75%) și nevoile de bază, precum alimentația și utilitățile (73%) sunt categoriile pentru care românii își prioritizează cheltuielile și depun toate eforturile pentru a se asigura că sunt acoperite;
  • Educația (30%) și petrecerea timpului liber (27%) reprezintă o prioritate secundară, în timp ce alte domenii, precum hobby-urile (16%), întâlnirile sociale (18%) și divertismentul (7%) sunt considerate mai puțin prioritare în ceea ce privește cheltuielile;
  • 2 din 3 români au deja o sumă de bani deja economisită. 56% dintre cei care economisesc spun că o fac ocazional, iar 44% dintre cei care economisesc au ales să pună deoparte lunar o sumă fixă;
  • Mai mult de jumătate dintre românii care economisesc bani nu folosesc un serviciu financiar dedicat economiilor;
  • În ceea ce privește serviciile bancare pe care le utilizează, 67% dintre respondenți au un cont curent și un card de debit, 65% au deschis un cont curent și 61% utilizează internet banking;
  • 40% au un card de credit și 28% au cel puțin un produs de economisire de tip depozit bancar;
  • 66% dintre români admit că principalul motiv pentru a economisi bani este acela de a le oferi siguranța în caz de urgență. De asemenea, oamenii economisesc în scopuri specifice, între care cele mai frecvente sunt vacanțele (51%) sau cumpărarea unei proprietăți (26%);
  • 75% dintre respondenți au ca sursă principală de venit salariul, 14% pensia, iar 20% spun că lucrează pe cont propriu. În același timp, 67% din totalul respondenților au declarat că au un venit constant, care nu suferă fluctuații.

Cu toate eforturile din ultimii ani, studiile arată că românii se află încă pe ultimul loc la educație financiară în Europa. De exemplu, ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări evaluate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0