Prin integrarea Visa Intelligent Authorisation în Symphopay ONE, parteneriatul oferă băncilor și altor instituții financiare care furnizează servicii de acquiring o cale mai rapidă de a lansa operațiuni integrate de acceptare la plată a cardurilor, de a-și moderniza infrastructura existentă de procesare a plăților printr-o singură conexiune API și de a accelera inovația.
Visa, lider global în domeniul plăților digitale, și Symphopay, o companie de tehnologie financiară specializată în infrastructură pentru acceptarea plăților, anunță astăzi un parteneriat strategic pentru a sprijini băncile din Europa Centrală și de Est să dezvolte noi soluții de acquiring pentru comercianți și să își modernizeze platformele existente.
Prin intermediul parteneriatului, Visa Intelligent Authorisation, o capabilitate modernă de autorizare a plăților disponibilă prin Visa Acceptance Platform, este integrată în Symphopay ONE. Visa Intelligent Authorisation permite instituțiilor care oferă servicii de acquiring să își modernizeze infrastructura existentă de procesare a plăților printr-o singură conexiune API și să își consolideze reziliența operațională, fără a reconstrui complet infrastructura.
În calitate de partener tehnologic strategic, Visa contribuie cu expertiza sa globală în plăți digitale, capabilități avansate de acceptare și servicii bazate pe API, pentru a ajuta băncile acceptatoare să consolideze securitatea, să reducă complexitatea proceselor de conformitate și să eficientizeze operațiunile. Prin Symphopay ONE, băncile vor putea integra Visa Intelligent Authorisation în ecosistemul lor de acceptare a plăților și vor avea acces la servicii cu valoare adăugată din Visa Acceptance Platform, inclusiv tokenizare și capabilități avansate de gestionare a fraudei și riscului. Împreună, aceste soluții sprijină eficiența operațională a instituțiilor financiare, contribuie la accelerarea inovației și permit alocarea mai multor resurse pentru a livra mai multă valoare clienților.
În plus față de capabilitățile oferite de Visa, Symphopay ONE integrează înrolarea și administrarea comercianților, procesarea tranzacțiilor atât în mediul fizic, cât și online, administrarea terminalelor de plată de la furnizori multipli, raportare și analiză unificate, precum și instrumente de achiziție de clienți și de marketing. Platforma conectează sistemele bancare, procesatorii, canalele de plată, flotele de terminale și aplicațiile comercianților într-un mediu operațional unificat.
Un punct de plecare mai solid pentru noii jucători din piața de acquiring
Pentru băncile și instituțiile financiare care intră pe piața de acceptare a plăților, obținerea licențelor necesare este doar primul pas. Construirea întregului business în acest domeniu presupune procesarea plăților, administrarea comercianților, operarea terminalelor, controale de risc, raportare și o ofertă competitivă pentru comercianți.
Reunirea acestor capabilități într-o platformă unificată le oferă noilor jucători din acquiring un punct de plecare mai solid. Le permite să intre mai repede pe piață, accelerează inovația și creează, încă de la început, baza pentru servicii diferențiate destinate comercianților și noi surse de venit.
Băncile pot folosi ONE ca platformă tehnologică unică pentru dezvoltarea și operarea serviciilor de acquiring, păstrând totodată controlul asupra licenței, strategiei comerciale și relațiilor cu comercianții.
Modernizare progresivă pentru băncile deja active în acquiring
Băncile acceptatoare se confruntă cu o provocare diferită: chiar dacă infrastructura lor de plăți este solidă, adesea este fragmentată între sistemele lor tradiționale, canale de plată și diferiți furnizori de tehnologie. Această fragmentare poate limita vizibilitatea operațională și poate încetini lansarea unor noi servicii.
Symphopay ONE oferă o platformă unificată de acquiring, care se conectează la sistemele Core Banking ale băncilor printr-un singur API. Visa Intelligent Authorisation este integrată în ONE alături de capabilitățile proprii ale platformei: administrarea comercianților, procesarea tranzacțiilor atât în mediul fizic, cât și online, administrarea terminalelor de la mai mulți furnizori, suport pentru compensare și decontare, precum și raportare și analiză unificate.
Astfel, băncile se pot moderniza progresiv, pot extinde capabilitățile infrastructurii existente și pot introduce noi servicii pentru comercianți fără a înlocui întreaga arhitectură de acceptare a plăților. Pe tot parcursul transformării, banca păstrează controlul asupra modelului operațional, a strategiei sale comerciale, precum și a relațiilor cu clienții.
Dezvoltarea afacerilor, dincolo de procesarea plăților
Acquiring-ul poate extinde business-ul unei bănci dincolo de modelul clasic de acceptare a plăților. Prin conectarea procesării, a operațiunilor derulate cu comercianții și a datelor tranzacționale, băncile își pot consolida relațiile cu comercianții și pot dezvolta servicii prin care să se diferențieze de competiție.
Symphopay ONE permite băncilor să își folosească infrastructura de plăți pentru a derula campanii de achiziție de clienți, pentru a oferi servicii mai relevante și pentru a pune la dispoziția comercianților instrumente prin care să atragă și să fidelizeze propriii clienți (cumpărătorii finali).
Această combinație transformă infrastructura de acquiring într-o platformă pentru creșterea eficienței operaționale, accelerarea inovației și, în cele din urmă, dezvoltarea afacerii.
Parteneriatul se va concentra inițial pe Europa Centrală și de Est.
Katarzyna Pawlowicz, Head of Value Added Services pentru Europa Centrală și de Est, Visa, a declarat:
“Băncile din Europa Centrală și de Est caută modalități fiabile și scalabile de a moderniza activitatea de acquiring și de a oferi comercianților experiențe de plată mai bune. Visa Acceptance Platform reunește capabilități avansate de acceptare, autorizare, securitate, gestionare a riscului și conformitate, pentru a ajuta instituțiile financiare să își îmbunătățească performanța și să își consolideze reziliența. Ca parte a unei rețele în creștere de instituții acceptatoare și procesatori conectați la platformă, Symphopay va permite băncilor să inoveze mai rapid, continuând în același timp să ofere servicii comercianții în mod fiabil și eficient.”
Daniel Nicolescu, CEO și cofondator al Symphopay, a declarat:
“Acquiring-ul capătă valoare strategică atunci când o bancă poate conecta procesarea plăților, operațiunile, datele și serviciile pentru comercianți. Împreună cu Visa, le oferim băncilor infrastructura necesară pentru a face acest lucru, păstrând în același timp controlul asupra modelului comercial și a relațiilor cu comercianții. Astfel se creează fundația care le permite băncilor să transforme acquiring-ul dintr-o funcție de procesare într-o platformă de diferențiere și creștere.”
Despre Symphopay
Symphopay este o companie de tehnologie financiară care furnizează infrastructură de plăți și soluții integrate de acquiring băncilor și comercianților enterprise.
Platforma sa principală, Symphopay ONE, integrează într-un mediu unificat administrarea comercianților, procesarea tranzacțiilor atât în mediul fizic, cât și online, administrarea terminalelor de la mai mulți furnizori, raportare și analiză, securitate, gestionarea fraudei și capabilități de creștere comercială.
În prezent, tehnologia Symphopay este conectată la infrastructurile de acquiring ale opt bănci și susține peste 10.000 de terminale de plată. Printre companiile care utilizează soluțiile Symphopay se numără Profi, Farmacia Tei și Bebe Tei, FAN Courier, Sameday, Annabella și Selgros.
Fondată în 2015 de o echipă cu peste 25 de ani de experiență în plăți digitale, Symphopay oferă tehnologie folosită de bănci și de comercianți enterprise pentru a gestiona operațiuni complexe de plată pe canale fizice și digitale.

COMMENTS