Vosganian: România are nevoie de competitivitate

Ministerul Economiei, Varujan Vosganian, va depune în Guvern, săptămâna viitoare, o notă care va institui obligativitatea ca toate proiectele de legi şi iniţiativele legislative să aibă studiu de impact pe competitivitate.

„Cuvântul cheie este competitivitatea. Am prezentat ieri (miercuri n.r.) în Guvern un punct de vedere în care am spus că avem nevoie să discutăm în termeni de competitivitate, un cuvânt necunoscut nouă. Noi nu ştim ce înseamnă o Românie competitivă. Noi credem că o Românie competitivă este o Românie cu mulţi bani. Asta este o viziune complet eronată, care ne-a dus la eşecul din primii ani ai absorbţiei fondurilor europene”, a declarat Vosganian la conferinţa „Bugetul UE 2014-2020: Cum absorbim mai mult de 15%?”.

Ministrul a precizat că obligativitatea unui studiu de impact pe competitivitate, pe mediu de afaceri şi implicit pe industrie este necesar pentru „a nu ne mai trezi că după cinci ani nu avem de unde plăti certificatele verzi, să nu ne mai trezim că dăm impozite forfetare care trimit la insolvenţă mii şi mii de companii şi să obligăm pe toţi să discute în termeni de competitivitate”.

Varujan Vosganian a afirmat că trebuie „să stabilim dacă facem trenuri de mare viteză, să stabilim câte autostrăzi vrem să facem, să stabilim ce industrii vrem să stimulăm, să stabilim care sunt proporţiile între sectoarele pe care vrem să le facem în economie, fără a forţa prea mult cu sprijinul statului”. Ministrul Economiei a precizat că, până în luna noiembrie a acestui an, va fi prezentată şi strategia de competitivitate a României 2014 – 2020, care va avea cel puţin patru domenii: strategia de reindustrializare, strategia de inovare – dezvoltare, strategia de export şi strategia de dezvoltare regională.

În opinia ministrului, lipsa de absorbţie a fondurilor europene are şi cauze de natură culturală. „Noi ne-am obişnuit în zeci şi zeci de ani să rezistăm în faţa statului. Statul a fost agresor. A păcăli statul era un gest de virtute. Pe vremuri, patrioţii din munţi luptau împotriva comuniştilor. După aceea, au început să lupte împotriva Fiscului. Mentalitatea aceasta trebuie schimbată. Dar, pentru asta, trebuie să înţelegi că prima resursă nu este banul, ci informaţia. A doua resursă este comunicarea, apoi managementul, cu anexa sa auditul, a patra este timpul, ca resursă, apoi vin şi altele. Deci, avem nevoie de o viziune calitativă”, a explicat Varujan Vosganian.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0