XTB România: Revenire în V pe bursă înseamnă revenire în V și în economia reală?

XTB România: Revenire în V pe bursă înseamnă revenire în V și în economia reală?

Pentru piețele de capital, dilema formei revenirii a fost deja soluționată: în SUA vorbim despre un V destul de clar desenat, cu toate că a doua ramură a sa e ușor aplecată spre dreapta, ca și cum ar fi fost schițată într-un mod puțin mai ezitant decât prima, se arată într-o analiză realizată de XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și companie de investiții listată pe Bursa de la Varșovia.

 Rezultatele bune așteptate sau semnalizate deja pentru unele nume din tehnologie/IT au conturat o performanță relativă mult mai bună pentru indicele Nasdaq. Marți, Amazon, Apple, Facebook și Microsoft au atins niveluri record, înregistrând o capitalizare totală de aproape 5 trilioane de dolari. De asemenea, preferințele investitorilor s-au văzut mai ales pe companiile de dimensiuni mari, sau cele cu poziții financiare solide, în timp ce companiile mici și foarte mici au rămas în urmă, raportat la primele.

În Europa, amploarea revenirii a fost mai redusă, indicele DAX din Germania este la sub 10% distanță de maximele istorice, iar Euro Stoxx 50 la mai puțin de 15% de acestea. Se poate argumenta că aici nivelul de sprijin monetar și fiscal nu este la fel de înalt ca în SUA, însă și structura economiei și a piețelor financiare poate juca un rol în viteza mai lentă a redresării.

Economia reală este, totuși, diferită de burse. Aici problema ar fi văzută nuanțat: anumite sectoare cunosc o revenire rapidă, altele însă au nevoie de timp, și de măsuri de adaptare, atât în timpul perioadei de restrângere a activității publice, cât și după încetarea graduală a acesteia. Cum interacțiunile sunt numeroase, e nevoie de timp pentru a evalua efectul de durată al perioadei dificile. În segmentul de transport, în special aerian internațional, și în cel de turism transformări ale modului de operare sunt necesare, iar recuperarea se poate realiza în trepte. În domeniul serviciilor, în Europa și în unele regiuni din SUA, o revenire este probabil deja în derulare. Cu toate acestea, un V perfect simetric sau unul care să oglindească foarte fidel răspunsul burselor din aprilie-iunie este dificil de întrezărit. O redresare inițial rapidă urmată de o fază oarecum mai lentă pentru 1-2 trimestre e în prezent ipoteza noastră principală. Cu alte cuvinte, linia revenirii ar urma o pantă variabilă, cu o curbă inițial rapidă, care încetinește ulterior, atunci când vorbim de anul în curs. În speranța că situația de sănătate publică va fi ținută sub control spre finalul anului, 2021 ar putea aduce, însă, o redresare consistentă, mai ales în acele state care vor utiliza rațional stimulentele oferite de bănci centrale și guverne”, explică Claudiu Cazacu (foto), Consulting Strategist în cadrul XTB România.

„Acest context optimist a favorizat reapariția unui subiect popular în rândul investitorilor, dar și al economiștilor. Este posibilă o revenire economică în formă de V? Deși un astfel de scenariu a fost vehiculat încă de la izbucnirea crizei, probabilitatea de materializare părea destul de redusă, mai ales pe măsură ce datele macroeconomice au indicat efecte negative ample asupra economiei. Totuși, se pare că ne-am confruntat cu cea mai adâncă, dar, în același timp, și cea mai scurtă recesiune din istorie, aspect care reprezintă principalul factor de optimism pentru investitori”, spune, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul XTB România.

Raportul NFP privind situația din piața forței de muncă din SUA a indicat că economia a creat 2,5 milioane de locuri de muncă în mai, deși se previziona o pierdere de 8 milioane. Acest rezultat a reprezentat o surpriză majoră, mai ales dacă îl comparăm cu ipoteza indicată de raportul ADP, care a adus o scădere de 2,7 milioane. Aceste rezultate vin după ce peste 40 de milioane de cereri de șomaj au fost depuse de la sfârșitul lunii martie și era greu de crezut că toți acești oameni își vor recăpăta rapid locurile de muncă pe măsură ce economiile se vor redeschide. Totuși, această opinie optimistă este împărtășită și de analiștii de la Morgan Stanley, care au estimat o recesiune „mai accentuată, dar mai scurtă”, considerând că o recuperare în formă de V este posibilă având în vedere datele recente.

„Unul dintre pilonii cheie este reprezentat de mobilitatea populației, care a început să se redreseze în ultimele săptămâni la nivelul economiilor dezvoltate, precum SUA, Franța și Germania. Această evoluție reprezintă un factor pozitiv pentru activitatea economică. Ipoteza este confirmată de datele privind mobilitatea furnizate de către Apple care au indicat că cererile de direcții de condus și mers din SUA au revenit până la 1 iunie aproape de nivelurile pre-pandemice. Creșterea cererii de transport s-a putut observa și la nivelul zborurilor, marile companii aeriene anunțând în această săptămână că vor reintroduce în ofertă o parte din zborurile pe care le-au suspendat din cauza pandemiei. Acest aspect are o importanță și mai mare dacă ținem cont de faptul că sectorul aerian era unul dintre puținele care încă nu dădea semne de redresare, având în vedere numărul destul de mare de restricții care încă se aplică”, mai explică Radu Puiu.

Și consumul oferă semnale optimiste, în SUA, datele privind tranzacțiile cu cardul de credit arată că vânzările au crescut cu 5%, ceea ce reprezintă o revenire remarcabilă față de scăderea de 30% înregistrată în urmă cu câteva săptămâni. Această evoluție ne sugerează posibilitatea ca nivelul consumului din SUA să poată fi impulsionat mai rapid.

Totuși, trebuie să subliniem că bursele tind să ofere o imagine asupra viitorului, investitorii incluzând acum în preț așteptările legate de o condiție economică mai bună în următoarele luni. Trebuie avut în vedere că investitorii tind totuși să se lase duși de val, excluzând aproape în totalitate anumiți factori negativi, precum revizuirea descendentă a rezultatelor financiare ale companiilor sau potențialul de apariție a unui nou val de infecții. Această ipoteză este susținută și de evoluția indicelui de volatilitate VIX, care se află la cele mai mici niveluri de la începutul lunii martie, fapt ce ne indică încrederea actuală a investitorilor. În acest context, apariția unor corecții pe termen scurt nu poate fi exclusă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0