Am să vă surprind, probabil, abordând de această dată o temă poate puţin ieşită din tiparul scrierilor mele obişnuite. Motivaţia ţine de faptul că nu ne desparte prea mult timp de momentul în care ne-am luat „bun rămas“ de la vară şi de la concedii şi ne aflăm într-un moment în care, pe de o parte, încercăm să ne focusăm neuronii către ce avem de făcut, iar pe de alta, gândurile ne zboară către următoarea vacanţă, fie ea de iarnă, fie de vară.
Titlul de la care pornesc are şi el două izvoare de inspiraţie: pe de o parte, recenta vizită la zidul Berlinului, iar pe de altă parte, concertul din faţa Palatului Parlamentului din Bucureşti, susţinut de Roger Waters (Pink Floyd). Fără îndoială, nu există progres fără colaborare, fără interacţiunie, chiar dacă, la origine, ideile geniale sunt de regulă apanajul individualului. Am recitit în teren istoria Berlinului şi a Germaniei. Am rememorat eforturile şi modul în care această ţară, dar şi altele, precum Polonia sau îndepărtata Japonie au reclădit economii din temelii, numai prin efort comun (cumulat cu multă muncă şi renunţări la confortul de azi pentru mai binele de mâine). Cu toţii au luptat pentru unitate! Şi se vede unde au ajuns.
Întorcându-mi privirea către România, parcă văd o cu totul altă scenă, ruptă dintr-un film prost de producţie moscovită (nu degeaba Rusia se străduieşte să mai ridice un zid, pornind de la conflictul din Siria). În timp ce alţii se chinuie să ridice poduri şi să năruie ultimele bariere, în România se construiesc zilnic ziduri între noi! În loc de infrastructură rutieră, probabil. Evoluăm parcă urmând orbeşte căi desprinse din teoria absurdului. Un om politic de vază cataloghează un proiect ca fiind prost, fără să ştie măcar ce cuprinde, doar pentru că a fost propus de un adversar. În Parlament se comunică între partide din spatele unor cazemate ale căror ziduri sunt armate mai abitir pe zi ce trece. Chiar şi membrii coaliţiei comunică mai nou prin firide menite doar să lase posibilitatea lansării de foc şi apă clocotită, la momentul potrivit.
Nici presa nu e străină de această scindare! Fiecare găzduieşte în paginile sale doar opiniile persoanelor convenabile susţinătorilor financiari. Pentru a avea imaginea completă, e necesar să citeşti musai o opinie de la Putere şi una de la Opoziţie, după ce faci eforturi de triere a capabilităţii părţilor beligerante.
Societatea civilă, mai mult sau mai puţin manevrată abil, e scindată şi pare-se că s-a mutat, de ceva vreme, în stradă. Avem tot timpul ceva de împărţit, fie că se cheamă Roşia Montana, fie eterna problemă a maidanezilor. Poziţiile sunt radicale, de forţă, iar reconcilierea a devenit un vis de adormit copiii.
Din păcate, se constată din ce în ce mai limpede cum cresc zidurile între instituţii şi entităţi respectate de români, care beneficiază încă de un mare grad de încredere din partea societăţii civile. Mesajele răzbat din ce în ce mai greu, iar încrederea şi credibilitatea sunt pe sponci. Lucru reprobabil şi extrem de păgubos, în special pentru o ţară care are nevoie ca de aer de investiţii. Nu trebuie să ne mai mire reticenţa străinilor în a plasa investiţii în România. Nu le dăm niciun motiv să o facă! E nevoie de cineva care să poată să-şi asume răspunderea, să dărâme zidurile şi să restabilească încrederea. Altfel, vom orbecăi în spatele plutonului statelor Uniunii Europene şi vom pica în toate gropile rămase în urma lor, hrănindu-ne cu resturi de la ospăţuri trecute.
COMMENTS