ARB şi FNGCIMM au lansat un program de informare a IMM-urilor

radu gheteaAsociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a lansat un program de informare la nivel naţional dedicat Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), anunţă instituţia.

Programul, intitulat „Parteneriate potrivite pentru finanţări inteligente”, vizează creşterea gradului de accesare a finanţărilor şi a garanţiilor în actualul context economic. Obiectivul programului constă în creşterea contribuţiei sectorului financiar bancar la dezvoltarea activităţii IMM-urilor din România prin creditare şi garantare care să conducă la revirimentul economiei României.

Programul prevede organizarea unei serii de zece seminarii la nivel naţional, în perioada 2013 – 2014, în principalele oraşe ale ţării la care estimăm că vor participa peste 1.000 de reprezentanţi ai IMM-urilor şi funcţionari bancari. Seria dezbaterilor „Parteneriate potrivite pentru finanţări inteligente” a fost iniţiată în data de 3 octombrie 2013, la Braşov, participanţii fiind reprezentanţi ai mediului de afaceri local şi ai comunităţii financiar bancare.

„Creditarea IMM constituie o linie de afaceri de bază valoroasă pentru bănci. Intensificarea dialogului constructiv între mediul de afaceri şi comunitatea financiar bancară privind accesarea de finanţare şi garanţii în actualul context economic sperăm să conducă la creşterea interesului IMM pentru contractarea de credite. Ponderea IMM-urilor care au obţinut finanţare pe credit este relativ mică (aproximativ 20% din total). Comunitatea bancară continuă să susţină iniţiativele care promovează activitatea, finanţarea şi garantarea creditelor acordate clienţilor de talie mică şi mijlocie, fiind preocupată de reducerea impactului negativ al reglementărilor asupra creditării IMM-urilor. ARB continuă să fie vocea principalului finanţator al economiei pentru a evita ca provocările precum riscul de credit, reglementarea Basel III şi contextul internaţional dificil să conducă la constrângeri şi mai ample pentru mediul de business din România”, a declarat dl. Radu Graţian Gheţea, Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor.

„Sperăm ca acest demers să fie, atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru mediul bancar, un nou pas spre o înţelegere reciprocă mai bună. Ne reiteram sprijinul în dezvoltarea mediului de afaceri din România, conştienţi fiind de rolul esenţial pe care îl deţinem în crearea condiţiilor relansării sectorului IMM, parte integrantă a sustenabilităţii economiei noastre. FNGCIMM va rămâne, în continuare, un intermediar dinamic şi flexibil între sistemul bancar şi întreprinderile mici şi mijlocii din România, susţinând dialogul constructiv în vederea reluării finanţării IMM-urilor şi urmărind valorificarea optimă a potenţialului de colaborare cu partenerii bancari”, a declarat dl. Aurel Şaramet, Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Sectorul IMM-urilor din România reuneşte 529.015 de întreprinderi, ceea ce reprezintă 99,7% din totalul companiilor, forţa de muncă angajată fiind de 67,2 % din total, potrivit datelor publicate în „Small Business Act – 2012”.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1