Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în luna aprilie

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în luna aprilie

În luna aprilie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de lună anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 32,4 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 14,2 puncte). Această evoluţie s-a datorat în special componentei de anticipaţii a Indicatorului.
Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut, faţă de lună anterioatra cu 1,4 puncte, până la valoarea de 14,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 45,3 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 16,6 puncte până la valoarea de 41,3 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 1,4 puncte).
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9180, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9710.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2021/mai 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,37%.
Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 77% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadentă de 5 ani. De asemenea, peste 65% dintre participanţi considera preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate.
Ca şi în lună martie, şi în luna aprilie se observă o majorare, chiar dublare a abaterii medii pătratice a răspunsurilor la întrebările cantitative, ceea ce arata o incertitudine ridicată în rândul participanţilor cu privire la evoluţia viitoare a parametrilor economici.
În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020 au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la:
– Impactul economic al cornavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (37,2%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021;
– Deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%;
– Evoluţia, în termeni reali a PIB în 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -5,2%;
– Rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,3%.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice. Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arata percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoza privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0