România a căpătat recent un nou Guvern şi, pe cale de consecinţă, un nou program de guvernare. Mai bun sau mai rău, mai puţin sau mai mult nou, importantă pentru economie cred că este existenţa acestuia. După cum la fel de puţin importanţi sunt şi factorii care l-au convins pe preşedintele Traian Băsescu să îşi pună semnătura atât pe investirea cabinetului, cât şi pe memorandumul cu FMI (o fi propria conştiinţă, o fi telepatia cu „Licuriciul cel mare“ de la Washington sau mai ştiu eu ce joc politicienesc, probabil doar autorul o ştie).
Ce am avut şi ce am pierdut odată cu schimbările recente? În primul rând e bine că avem un Cabinet funcţional! Nu discutăm că au fost sau nu au fost cele mai bune alegeri, important e să existe factori de discuţie şi decizie. E de apreciat şi însuşirea unor ţinte economice revizuite, ceea ce probează că există realism la nivelul Cabinetului Ponta 3 şi curajul de a adapta automobilul condus la viteza de deplasare şi condiţiile de trafic.
O primă pierdere ar putea fi cuantificată la nivel politic. Majoritatea confortabilă care făcea să treacă fluierând orice act normativ (chiar şi legile organice) a devenit acum fragilă. În noul context, e fundamental pentru coaliţia de guvernământ să-şi capaciteze toţi parlamentarii atunci când e necesar un vot cu majoritate absolută.
Nu-i mai puţin adevărat că această majoritate era total neproductivă atât timp cât în vechiul cabinet începuse un ping-pong partinic, fiecare tabără nemaiţinând cont de părerea celeilalte. Cu riscul de a nu fi privit cu ochi buni de către o anumită categorie a publicului cititor, consider că intrarea la guvernare a UDMR poate fi un câştig. Trecând peste aspectele uşor naţionaliste ale unor negocieri cu o astfel de formaţiune, cred că nimeni nu poate contesta faptul că minoritatea maghiară a propus în posturile primite mereu profesionişti de calitate, care şi-au făcut bine treaba.
Un alt plus pe care îl văd ar fi creditul dat tinereţii. Dincolo de şarjele mai mult sau mai puţin elegante ale unei părţi a societăţii, mă număr printre cei care vor sprijini noua generaţie oricând şi prin orice mijloace. Procentul celor serioşi care vin din urmă e în scădere de ani buni, iar dacă le vom servi acestora pe post de valori exemple aflate acum dincolo de gratii sau care se dezgolesc pe marile ecrane, atunci viitorul este pierdut. Sigur, e greu să conduci un minister, mai ales pe cel al Finanţelor, chiar şi atunci când ai terminat un Harvard! Acest handicap poate fi însă uşor surmontat prin antrenarea unei echipe tehnice cu experienţă, în care să primeze nu politicul, ci profesionalismul adiministrativ!
E important însă să ai o expunere şi o comunicare corectă şi cât mai completă. Un minus ce ar trebui, în opinia mea, remontat ţine de imagine. Vechiul Executiv a păcătuit prin apariţii publice mai mult într-o anumită sferă media, tratând preferenţial un anumit trust. Sper ca actualul Cabinet să înţeleagă că o imagine bună nu se poate face tratând presa discriminator şi mergând doar la evenimente organizate de un trust aflat în graţiile unui partid din coaliţia de la guvernare.
Despre memorandumul cu FMI mă rezum la a sublinia o singură chestiune: el e cu atât mai important cu cât stabilitatea economică la nivel global e zdruncinată de conflictul din Ucraina (Crimeea). Aveam nevoie de o ancoră măcar pentru curs, pentru că oricum inflaţia va pulsa sub imboldul creşterii accizei la carburanţi de la 1 aprilie.
COMMENTS