T4 2021 – venitul mediu pe gospodărie a trecut pragul de 6.000 lei

Veniturile totale unei gospodării în T4 2021 au ajuns la 6.055 lei (+12,5% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS. Suma care a revenit pe persoană a fost de 2.395 lei, adică 14,1% în plus. Sunt majorări de venituri situate peste creșterea economică, estimată în prezent a fi fost pe 2021 de 11,4% nominal (5,9% în termeni reali).

Veniturile băneşti au crescut pe parcursul lui 2021 cu 11,9% pe gospodărie şi cu 13,5% pe persoană. Ajustat cu inflația medie în T4 2021 (situată cu mult peste cea medie anuală, 7,98% față de 5,05%), puterea de cumpărare a urcat cu 3,6% pe totalul unei gospodării și cu 5,1% la nivel individual.

În contextul unui an agricol relativ bun (rezultat de +13,5% raportat la cel precedent), veniturile în natură au crescut semnificativ (+37% în plus pe familie și +42% pe persoană). În termeni nominali s-a ajuns, după fluctuațiile anterioare la cea mai mare valoare din seria statistică. De remarcat reducerea rapidă a numărului mediu de persoane pe o familie, de la 2,62 în urmă cu patru ani la mai puțin de 2,53.

Discrepanța între urban și rural, 70% la veniturile în numerar

Pe fondul dificultăților economice, salariile și-au redus marginal ponderea majoritară în structura veniturilor totale ale unei gospodării înapoi la 68,2%, nivel similar cu cel din 2018.  Este consecinţa unei stagnări a integrării în relațiile de producție bazate pe producția de marfă și utilizarea muncii salariate, cu o anumită revenire a părții de autoconsum.

În absența indexării „de toamnă” a valorii punctului de pensie, ponderea veniturilor din prestaţii sociale a scăzut față de ultimul trimestru al anului trecut (18,2% față de 19,1%) și s-a întors aproape de minimul atins în 2018. Ponderea veniturilor din activități independente a crescut marginal dar  s-a păstrat semnificativ sub nivelul de două procente bifat în perioada 2017 – 2018.

Decalajul dintre mediul urban şi cel rural la venitul total pe persoană s-a păstrat la peste 50%, fiind chiar în ușoară creștere în T4 2021 (2.483,25 lei în urban față de 1.878,59 lei în rural). Dacă se face trimitere la structură, unde veniturile băneşti reprezintă 96,2% în mediul urban şi 85,5% în mediul rural, diferenţa între numerarul pe persoană de circa 2.729 lei la oraş şi doar 1.606 lei la sat, urcă la 70%.

Modificările în structura cheltuielilor

Evoluția structurii cheltuielilor de consum reflectă situația de criză. Alocările de bani pentru produsele alimentare au fost în scădere dar ponderea acestora a rămas peste nivelul din urmă cu trei ani dar băuturile alcoolice și tutunul au revenit sub cota de 8%. A scăzut ușor ponderea sumelor pentru locuire, după ce crescuse în pandemie consecutiv unui trend de scădere anterior.

În fine, trebuie remarcate nivelurile cele mai ridicate din ultimii cinci ani atinse de cheltuielile pentru sănătate (6%) și transport (7,5%, în contextul scumpirii cheltuielilor cu carburanții). Revenirea sumelor pentru recreere și cultură și a celor pentru HoReca nu s-a realizat nici pe departe la cotele atinse anterior pandemiei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0